Cum să te motivezi în 3 pași simpli

Cine a auzit azi-dimineață alarma telefonului și și-a dorit să mai doarmă? Bun, și de ce nu ați continuat să dormiți? Nu, nu pentru încă 5 minute, ci pentru cât simțeați nevoia. Probabil pentru că...trebuie. Acest verb cu funcție de predicat ocupă, „conform cercetătorilor britanici”, loc fruntaș în exprimarea noastră zilnică. Trebuie să mă spăl pe mâini înainte de masă, trebuie să plătesc facturile, trebuie să merg la școală, trebuie să mă căsătoresc etc. Cred că sunteți de acord cu mine că toate aceste momente fac parte din viața noastră. Prin urmare, ne autosugestionăm că trebuie să ne trăim viața.

Dragă cititor, azi trebuie să îți vorbesc despre motivație. Vom descoperi în primul rând ce este motivația, cum o putem dezvolta și ulterior folosi.

Conform psihologilor, motivația include trebuințe, intenții, dorințe, motive, interese, aspirații. Pentru mine, ea reprezintă dorința continuă de a fi fericită – pentru majoritatea, ea este reprezentată de mama.

Kurt Lewis a descris-o ca pe un vector care are mărime, direcție și sens. Mai mult decât mărimea, eu am ales să mă concentrez pe origine, direcție și sens.

Originea ar fi echivalentă cu motivul interior, direcția cu efortul și perseverența, iar sensul ar fi egal cu rezultatul final.

1. Originea motivației

De exemplu, dacă eu mi-aș propune să dau jos 2 kg, majoritatea oamenilor ar spune că motivul este că vreau să fiu slabă. Dar eu văd motivul ca fiind un declanșator la un nivel subconștient mult mai profund. De exemplu, am văzut-o pe fosta mea colegă de liceu, care, la 27 de ani arată izbitor de bine, este apreciată și dorită de toți. Mă întreb de ce? Găsesc răspunsul la nivel superficial: pentru că este slabă. Și atunci îmi fac abonament pe un an la sală, cu saună și antrenor personal incluse, pentru a ajunge la fel. Dar nu la fel de slabă, ci la fel de atrăgătoare. Reprezentând fundația unei decizii, motivul este responsabil pentru perseverența noastră în cazul efortului.

De asta observăm persoane în jurul nostru care încep o activitate pe termen lung și care cedează pe la jumătate – nu au avut un motiv suficient de bun sau personal. De aceea vă rog să fiți sinceri cu voi în identificarea motivului principal pentru care vă angrenați într-o activitate. De exemplu, dacă după o vreme realizez că respectiva colegă este atrăgătoare nu datorită greutății, ci datorită zâmbetului, voi renunța la sală și mă voi duce la stomatolog.

Da, la suprafață poate fi doar „pentru că mi-am dorit să ajung actor”, dar dincolo de el, se află un moment în care, de exemplu, erai la teatru cu părinții, s-au închis luminile ambientale și în lumina firelor de praf proaspăt ridicate de pe scenă, ți s-a oprit respirația când Radu Beligan a început să zâmbească. Cel mai important pas este identificarea corectă a cauzelor primare pentru care suntem motivați să facem ceva. Oferiți-vă oportunitatea să descoperiți motivul real și ulterior să decideți dacă este suficient de puternic sau nu pentru a continua.

2. Direcția motivației

Pentru a aborda al doilea segment al vectorului, și anume direcția, sau cum îl interpretez eu, efortul, aș vrea să mai aplic puțină matematică. Sunt arhitect, natura meseriei. Probabil că vă mai amintiți că orice vector reprezintă, conform metodei paralelogramului, suma a altor 2 vectori mai mici – compunerea vectorilor, pe scurt. În cazul nostru, motivația este mereu definită de balanța dintre două noțiuni: ce trebuie să fac și ce îmi doresc să fac.

Revenind la exemplul de mai devreme, vreau să fiu slabă pentru că îmi doresc să fiu mai atrăgătoare, în opoziție cu trebuie să vin la sală în mod constant, să depun efort, să mă abțin de la alimente delicioase pentru că așa îmi cere prietenul meu. Secretul pentru care motivația noastră ne va duce la un nivel mai înalt este dimensiunea vectorului vreau. Este pur matematic.

Dacă îmi doresc enorm de mult să slăbesc și dorința pornește de la mine , pentru că așa am mai multă energie și mă simt mai bine în pielea mea, mai în formă și mai plină de viață și nu este o impunere a societății, că trebuie să arăt bine, șansele să reușesc vor crește exponențial. Asta se traduce prin următorul sfat pe care vi-l recomand: alegeți ceva ce vă doriți cu adevărat din motive personale și nu impuse de cei din jur, fie părinți, prieteni sau iubiți.

Nu vă treziți dimineața când sună alarma pentru că “așa trebuie”, ci pentru că vă doriți să simțiți aerul proaspăt al răsăritului, înainte să fie poluat de mașini, sau să vă bucurați de liniștea unei cafele cu lapte, pe balcon. Motivul e la libera alegere. Să încercăm să mărim "vreau" și să micșorăm "trebuie", adică să facem mai multe lucruri din motive interne (pe care nu le resimți drept corvoadă) decât din obligație sau presiune socială.

3. Sensul motivației

Mai rămâne de discutat despre sensul vectorului. Părinții și prietenii îi spun adesea, sensul vieții. Noi îl folosim pentru a ne apăra în discuția cu ei în fraze precum: “Dar ce sens are să fac asta?” Așadar, nu este suficient să avem un motiv puternic și personal, care să ne placă mai mult decât să ne fie impus, ci per total, trebuie să aibă sens.

Din recentele descoperiri, sensul care primează este cel instinctual, cel care ne îmbunătățește condițiile de viață individuale. Imediat după el, este poziționată îmbunătățirea vieților celorlalte persoane și vietăți din jurul nostru. Prin urmare, sensul umanitar nu se va dilua niciodată, ci va continua să ne motiveze, indiferent de situație.

De exemplu, dacă sunt motivat să devin medic doar pentru că vreau ca lumea să mă respecte, nu voi avea la fel de multă motivație și implicit succes ca un medic care a avut ca scop final într-ajutorarea semenilor săi. Sau dacă îmi doresc să învăț să vorbesc în public pentru a căpăta mai multă notorietate sau respect în loc să îmi doresc să învăț pentru a reuși să motivez viețile celorlalte persoane. Exact ca în citatul “Mii de lumânări pot fi aprinse dintr -o singură lumânare , iar viața lumânării nu va fi scurtată . Fericirea nu scade fiind împărtășită.” În general, pentru noi, suntem mai dispuși să facem compromisuri și ne este mult mai facil să renunțăm la atingerea obiectivelor. În schimb, pentru ceilalți din jurul nostru, depunem mult mai mult efort și încercăm să ne ținem de promisiuni.

Eu, de exemplu, am ales să devin arhitect din motive pur egoiste, pentru că îmi plăcea mult cum sună, demiurgic: arhi-tect. Și pentru că mama și bunica fuseseră la rândul lor arhitecte. Era o datorie feminină. Dar nu am ales pentru că îmi doream să îmbunătățesc viața oamenilor prin intermediul construcțiilor mele. Ci doar să-mi îmbunătățesc imaginea de sine. Prin urmare, a ajuns să nu mai aibă sens. De acolo, ușor-ușor, a devenit mai mult un trebuie decât un vreau. Și în ultimă fază, am fost nevoită să mă confrunt cu motivul real pentru care făcusem alegerea – unul superficial. Eu vă încurajez să acționați invers din punct de vedere cronologic, pentru a evita regretele.

Vă propun un joc. În loc să rămânem cu ochii închiși, cu fruntea la perete, numărând zilele până la salariu, ce ați spune dacă pornim direct în căutarea motivelor ce stau la baza actinilor noastre, a deciziilor, pentru a putea intelege si accepta si chiar a ne bucura de consecintele acestor decizii?

În concluzie, vă încurajez să rămâneți cei mai frumoși copii cu putință, dar să încercați pe cât posibil să câștigați la jocul de-a v-ați a motivația.